ÎN ATENȚIA CHIRIAȘILOR

A fost înființată o nouă linie de asistență pentru angajații care închiriază locuințe și care au fost afectați de Covid-19.

Acest serviciu va oferi sfaturi personalizate tuturor persoanelor care își fac griji privind posibilitatea de a-și plăti chiria în contextul crizei actuale.

Puteți apela linia de asistență la un număr de telefon gratuit, 1800 77 88 99 sau prin e-mail, la adresa covid19@threshold.ie, de luni până vineri, între orele 09:00 - 17:00, timp de două luni.

Orice persoană a cărei venit a fost afectat ca urmare a pandemiei de COVID-19 poate avea acces la sfaturi și îndrumări cu privire la locuința închiriată, inclusiv la negocierea cu proprietarul, care este în mod deosebit relevantă în contextul schimbărilor sociale rapide privind drepturile la bunăstare și a legislației și politicilor privind închirierea locuințelor.

Pentru informații suplimentare , accesați pagina www.threshold.ie/covid-19-support/ 

 

COVID-19

Notificare din partea conducerii SIPTU către membri

23 martie 2020

Stimați membri,

Răspândirea virusului COVID-19 a creat o incertitudine profundă privind sănătatea și siguranța financiară a angajaților și a familiilor lor din toată insula. Membrii noștri sunt profund îngrijorați de efectele acestei crize asupra locurilor lor de muncă și a familiilor lor.

Membrii SIPTU își desfășoară activitatea în prima linie a acestei situații de urgență în toate sectoarele Sindicatului nostru, atât în sectorul public, cât și în cel privat.

Sute de mii de oameni sunt concediați sau lucrează cu program redus, iar acest număr va crește în zilele și săptămânile următoare, precum și în viitorul apropiat, până când criza se va diminua.

Pe parcursul acestei situații de urgență, principiile justiției și solidarității sociale, pe baza cărora este fondat acest Sindicat, trebuie aplicate dacă dorim să ne asigurăm că societatea noastră depășește această criză de sănătate publică fără precedent și că își revine după aceasta.

În acest sens, dorim să vă facem cunoscute câteva prevederi și propuneri care, credem noi, că pot ajuta la diminuarea celor mai grave efecte ale amenințării reprezentate de criza COVID-19 asupra siguranței noastre fizice și financiare.

Vă rugăm să vă asigurați că respectați recomandările oferite de Health Service Executive (HSE) cu privire la spălarea mâinilor, atingerea feței, curățarea suprafețelor, distanțarea socială și, acolo unde este cazul, autoizolarea, pentru întârzierea și limitarea răspândirii virusului. Informații actualizate oferite de HSE cu privire la Coronavirus (COVID-19) sunt disponibile pe site-ul web 
www2.hse.ie și la linia de asistență Callsave la nr. 1850 24 1850.

READ MORE


Bookmark and Share

NEW MISC